Traveling

Jurnal de călătorie: Monaco, Villefranche-sur-Mer

Reading Time: 8 minutes

V-am relatat AICI prima parte a experienței de pe Coasta de Azur, incluzând orașele Antibes și Cannes. Am rămas datoare cu cea de-a doua parte: Monaco, Villefranche-sur-mer, Èze, Nisa, ultimele două orașe lăsându-le totuși în seama unui articol viitor.

Monaco

Pentru că prietena mea era la conferința de care vă povesteam iar eu bătusem deja Cannes de-a lungul și de-a latul de câteva ori, am decis să mă îndrept spre un alt oraș pe care nu puteam să îl ratez.

Am ales din nou să mă deplasez cu trenul deoarece în această vacanță am dezvoltat o pasiune pentru acest mijloc de transport. Din Cannes până în Monaco călătoria a durat o oră în care am avut timp să trec în revistă obiectivele turistice pe care aș vrea să le văd, dar fără să mă agăț de ele. De regulă îmi place să mă las purtată de pași și să nu urmez un anume itinerariu. Am descoperit astfel de-a lungul timpului în călătoriile mele o mulțime de locuri minunate, mai puțin turistice.

Primul lucru asupra căruia aș vrea să vă atenționez în cazul în care nu știți deja este că trebuie să aveți mare grijă cu roaming-ul. Monaco este un stat independent, al doilea ca mărime din lume(după Vatican), ce nu face parte din UE, prin urmare nu se vor aplica tarifele valabile în SEE. Pentru Vodafone, de exemplu, tarifele sunt următoarele: apel RO 1,19 Eur/min, altă țară 1,67 Eur/min, local 1,01 Eur/Min, apel primit 77 Eur/min, internet 9,52 Eur/MB. Având în vedere că eu am profitat din plin de internet, după primele minute petrecute acolo am primit un mesaj care mă atenționa că am depășit limita de 50 euro. Câteva minute, deci… grijă. 🙂

După ce am coborât din tren și am consultat rapid harta afișată la ieșirea din gară am decis să pornesc spre casino. În drum m-am oprit să admir Capela Sainte-Dévote, dedicată Sfântului Dévote, protectorul statului Monaco.

Am ajuns și la Théâtre Princesse Grace, numit așa după actrița americană Grace Patricia Kelly, ce a devenit prințesa de Monaco după ce s-a căsătorit cu  Prince Rainier III în 1956. Se pare că aceasta s-a ocupat de designul interior al teatrului.

Am mers agale admirând clădirile întâlnite de-a lungul drumului până când am ajuns la ceea ce numesc eu highlight-ul acestei escapade la Monaco: momentul în care am ridicat ochii și am văzut muntele acoperit de o ceață misterioasă, hotel Hermitage pe partea stângă și Casino de Monte Carlo pe partea dreaptă. Acesta e un moment pe care mi-l voi aminti cu siguranță peste ani și ani și nu atât de mult datorită opulenței acestui oraș cât a acelui mister specific unui film ce te ține în suspans până ce aproape îți pierzi respirația.

Dar da, opulența aici este la ea acasă. Haideți să vă descriu puțin această zonă în care sunt concentrate atât de multe puncte de interes.

Hotel Hermitage, listat ca monument istoric și situat într-un palat cu decor Belle Epoque este un hotel de lux de 5 stele. Prețul unei camere aici este în jur de 200 de euro, oaspeții având acces la o grădină de iarnă și un centru spa cu suprafața de 7000 mp.

Casino de Monte-Carlo este primul lucru la care te gândești când auzi de Monte-Carlo, acest cartier faimos din Monaco. Acesta include un cazinou, Grand Théâtre de Monte Carlo și biroul Les Ballets de Monte Carlo. Niște turiști binevoitori m-au ajutat și pe mine cu o poză aici.

The Café de Paris, cu a sa terasă panoramică deschisă este cu siguranță un loc în care să te oprești și să savurezi o cafea sau să te bucuri de o masă pe cinste. Cu o istorie de peste 150 de ani ce a consacrat acest loc, mulți spun că să ajungi în Monte Carlo și să nu te oprești aici e ca și când ai merge la Paris fără să vezi Tour Eiffel.

Cu greu am părăsit această zonă, după ce am stat momente bune să admir tot ce se desfășoară în fața ochilor mei, asta incluzând ultimele modele de Rolls Royce, Ferrari, Lamborghini pe care le vezi la tot pasul.

Am ajuns apoi la pista de curse unde se desfășoară Monaco Grand Prix, faimoasa cursă ce se desfășoară anual și face parte din calendarul Formulei 1. Nu am ratat nici faimosul tunel Larvotto în care se aud atât de bine motoarele mașinilor ce participă la cursa anuală.

Următoarea oprire a fost Jardin Japonais de Monaco, creată în 1994 la cererea prințului Rainier III unde turiștii pot descoperi toate elementele ce se întâlnesc într-o grădină japoneză veritabilă, de la bazine, la cascade, felinare și poduri.

Palatul Princiar din Monaco a fost unul dintre obiectivele turistice pe care mi-am dorit să nu le ratez. Pe lângă faptul că de acolo poți avea cel mai bun view asupra orașului, este un loc plin de istorie. În prezent locuit de succesorul printului Rainier, printul Albert al II-lea, palatul a fost folosit de familia Grimaldi ca reședință timp de mai bine de șapte secole. Complet diferit de palatele suveranilor altor state europene în acea perioadă ce erau construite fie în stil renacentist fie în stil baroc, cel din Monaco s-a dorit a fi fortificat. De asemenea, dacă alte familii suverane din Europa construiau palate noi de-a lungul timpului, în cazul Monaco-ului, toată averea și politica lor se reflectă în evoluția palatului – ce includea de cele mai multe ori construirea unui turn sau sau reconstruirea unei părți a palatului.

Iată cum arată în momentul de față palatul:

Și iată și view-ul de care vă povesteam:

De la Palat am mers înspre Muzeul Oceanografic, unde își are sediul și Comisia Internațională pentru Explorare Științifică a Mării Mediterane, ce are misiunea de a împărtăși cunoștințele sale cu privire la oceane. Din păcate însă nu am mai avut energie să îl vizitez și mi-am spus că decât să intru doar ca să fac două poze fără să mă mai pot bucura cu adevărat, mai bine îl las pentru o dată următoare.

În drum spre Musée Océanographique te poți opri la una dintre terasele primitoare de pe străduțele îngrămadite din imediata apropiere a palatului. Personalul foarte amabil, preparate bune, încă un motiv ca să ajungi în zonă.

După o masă pe cinste am decis să mă întorc în Cannes, iar a doua zi am plecat spre o nouă destinație.

Villefranche-sur-Mer

Ultimele zile am ales să le petrecem în acest mic orășel, deși inițial aveam în plan Nisa. Alegerea a fost una cu care am fost foarte fericită, deoarece m-am îndrăgostit de acest oraș.

Pentru că am ajuns la hotel înainte de ora check-in-ului, am lăsat bagajele acolo și am mers direct la plajă. Apa este curată, intrarea în mare se face lin, nispiul însă nu este cel mai fin, zona de plajă fiind acoperită de pietricele mici.

Pe noi nu ne-a deranjat însă asta deoarece voiam doar să mai profităm puțin de soare, așadar ne-am întins frumos prosopelul(nu era zonă de șezlonguri acolo) și ne-am așezat comod. La scurt timp i-am auzit pe vecinii noștri vorbind și ne-am dat seama că sunt români. La nici 5 minute diferență s-a așezat lângă noi o altă familie de români.

După ce am plecat de la plajă ne-am oprit la un magazin alimentar să cumpărăm câteva fructe – casiera era tot româncă.

Ne-am oprit mai târziu într-un magazin cu suveniruri – vânzătoarea tot româncă.

Ei bine, da, deja ne simțeam ca acasă. Îi pot însă înțelege pe toți ce s-au stabilit acolo – m-am gândit pentru o scurtă perioadă de timp că aș da agitația din București pe liniștea acelui mic orășel. Toată lumea zâmbește, face sport, vezi doar peisaje frumoase în jurul tău, mâncarea e delicioasă, vinul de Provence extraordinar… poate ar trebui doar să vă arăt care era drumul pe care îl parcurgeam zilnic de la plajă spre locul în care am fost cazate.

Mă înțelegeți, nu e așa?

Am ales să stăm la o mică pensiune – o altă alegere inspirată. Avea o grădină tare drăguță exact în fața camerei noastre cu loc de băut cafeaua și lenevit. Și o pufoșenie inclusă, dornică de alintat.

Seara am hotărât să cinăm la un restaurant de lângă plajă, ca să ne bucurăm de view. Am studiat puțin meniurile și ne-am așezat la una din mesele libere.

Ei, dacă în Monte-Carlo highlight-ul a fost peisajul ce mi s-a desfășurat în fața ochilor când am ajuns în zona cazino-ului, highlight-ul din Villefranche a fost acest restaurant, numit Lou Bantry.

Tot, dar absolut tot excepțional – personal, serviciu, mâncare, prețuri. Vă spun doar atât – în 2 zile am mâncat acolo de 3 ori. Iar mie de obicei îmi place să merg la restaurante diferite. De data aceasta însă nu am putut să nu revin acolo pentru a testa și celelalte preparate.

Ce am încercat acolo în prima seară? Păi, eu am optat pentru o salată numită Antipasti du Bantry iar amica mea pentru scoici. Cea mai bună Buratta pe care am mâncat-o în viața mea, aceea a fost. Iar Tinița, o mare iubitoare de scoici a spus același lucru despre platoul ei.

Pentru că am văzut Tarte Tatin în meniu și nu apucasem să o gustăm de când ajunsesem pe coastă, am comandat și o astfel de porție. Vai de mine… îmi lasă gura apă și acum, când mă gândesc. Înghețata de vanilie care se topea peste merele fierbiți, acea crème chantilly, of… haideți să vă atașez o poză, ca să nu sufăr singură.

La final, după ce au văzut băieții cu câtă poftă am mâncat s-au gândit să nu ni se facă rau… așadar ne-au adus și doua digestive din partea casei. Vodka cu caramel. Nu îmi imaginam că poate fi așa bună combinația aceasta.

Am plecat bucuroase spre ”casă” și am încheiat ziua cu odihnă, nu înainte de a ne mai opri pe drum pentru a admira priveliștea.

A doua zi dimineață am ieșit la alergat, nu din vinovăție gândindu-ne la festinul din seara de dinainte, ci pentru că simțeam nevoia de mișcare și trebuia să descoperim orașul în stilul nostru clasic. Doar câteva dintre imaginile surprinse în timpul alergării:

Ne-am oprit apoi la o cafea la una din terăsuțele din centrul vechi al orașului, deoarece ne trebuia un boost de energie – un nou oraș urma să fie descoperit mai târziu.

Citește AICI despre experiența din Antibes și Cannes.

Citește AICI despre experiența din Èze și Nisa.

Vezi AICI care sunt cele 15 preparate pe care nu ar trebui să le ratezi odată ajuns pe Coasta de Azur.