Sporting

Cum am început să alerg. De la ură la iubire

Reading Time: 3 minutes

Sportul nu a făcut parte din viața mea dintotdeauna. Spre deosebire de mulți copii care mergeau fie la dansuri, fie la handball, fie la basket sau oricare alt sport, eu nu am fost atrasă la momentul respectiv de niciunul din ele. 

Deși am știut mereu că sportul este esențial pentru sănătate, mai ales atunci când petreci până la 12h stând jos zilnic, neavând probleme cu greutatea nu am făcut demersuri speciale pentru a găsi un sport care să mă pasioneze. 

Prima amintire pe care o am cu alergatul este din școala generală: profesorul de sport a organizat o mică competiție pe clase, la care participau obligatoriu toți elevii care nu erau scutiți de la Educație fizică.

Cateva obiecte erau puse ca obstacole ce trebuiau ocolite pentru a nu fi descalificați, iar noi trebuia să alergăm 3 ture în curtea scolii. Îmi amintesc că, din dorința de a termina rapid, am alergat cât de repede am putut. Evident că înainte de tura a doua eram deja obosită, mă durea splina și, în general, tot corpul. Mă tot întrebam atunci de ce nu mi-am luat și eu scutire la sport. Cu greu, am ajuns aproape de finish, bucuroasă că nu sunt chiar ultima(ci penultima). Ghinionul a făcut însă să uit să ocolesc ultimul obstacol, fiind, în mod evident, descalificată.

Ei, cu așa fail, cine să se gândeasca la alergat ca prima opțiune când vine vorba de sport? 

La începutul acestui an am fost într-o frumoasă vacanță în Thailanda împreuna cu o bună prietena. Pasionată de alergare, amica mea dragă se trezea aproape în fiecare dimineață la 6 pentru o scurtă alergare. Deși o apreciam pentru ambiție, eu mă bucuram de un somn liniștit până la întoarcerea ei. Recunosc că m-am gândit o dată să alerg cu ea, însă am abandonat rapid ideea. 

Câteva luni mai târziu, pe litoralul românesc, împreuna cu aceeiași prietenă și sora mea, m-am încumetat pentru o încercare de alergare într-o dimineață. Bine spus încercare: după 200 de metri le-am anunțat că eu mă întorc la hotel și că le aștept acolo, la o cafea. După cum mi-a mărturisit prietena mea ulterior, în acel moment s-a gândit că alergatul pur și simplu nu e pentru mine. Nu pot să o judec, așa credeam și eu la momentul respectiv.

Mă gândeam că eu chiar nu pot să alerg. Că e o abilitate cu care unii oameni se nasc pur și simplu.

oboseala de după alergare
Sursa foto: Unsplash

Surpriza a venit însă într-o alta vacanță, de data aceasta în Georgia, când, plictisită să o aștept dimineața pe partenera mea de călătorit să se întoarcă de la alergare pentru a merge împreuna sa explorăm împrejurimile, am decis să mai fac o încercare. 

Cu singurii adidași pe care îi aveam în bagaj, o pereche de colanți si un tricou, toate cumparate de la singurul centru comercial din Kutaisi(niciunul dintre articole fiind potrivite pentru alergare), am plecat la “o tură de centru”.   Și am alergat, și am alergat….4 kilometri. Norocul începatorului, mi-am spus. Mă așteptam la o febra musculară infernală a doua zi.

Nimic.

În dimineața următoare am ieșit iarași să alerg cu Tinița: 4,5 km. Hai că se poate.

Ce s-a schimbat față de prima dată când am încercat să alerg, pe plaja? Respirația: am început să fiu mult mai atentă la felul în care respir, încercând să respir din diafragmă. Este recomandat să ieși la primele alergări cu o persoană care are deja experiență cu acest sport, îți va da sfaturi utile. Cealată variantă este să te informezi. Este suficient un search pe google. Sper ca și articolul acesta si urmatoarele pe aceasta tema sa îţi fie de ajutor. 

Pe mine sentimentul depășirii limitelor, starea de bine, toată energia de după alergare m-au convins că nu va fi ultima tură. Am ajuns la hotel și prietena mea mi-a povestit despre importanța echipamentului potrivit și chiar în acel moment mi-am comandat primii adidași pentru alergare, cel mai important articol când vine vorba despre acest sport. 

Microbul alergarii mă cuprinsese și pe mine

Citește mai departe Cum am ajuns să particip la prima competiție sportivă.

2 Comments