Inspiring

O viaţă pe fugă – cum poți câștiga mai mult timp

Reading Time: 5 minutes

Orice persoană care trăieşte într-un oraş mare este familiarizată cu acest concept. Tocmai de aceea, cei care nu s-au născut aici fie se “predau” şi chiar ajung să iubească tumultul neîncetat al oraşului, fie o fac doar pentru oportunităţile pe care le oferă, blamând în fiecare zi traficul iar cei din ultima categorie, care preferă un trai liniştit…ei bine, se întorc în oraşul natal de cele mai multe ori. Acolo par să aibă mai mult timp.

Eu fac parte din prima categorie. Deşi există momente în care mă deranjază traficul şi graba constantă a oamenilor, m-am adaptat acestui stil de viaţă foarte rapid şi nu mă pot vizualiza într-un alt loc momentan. Un oraş mare te ţine constant în priză. Având în vedere că majoritatea persoanelor pierd undeva la 2 ore zilnic în drumul de acasă la job şi înapoi şi muncesc 8 ore sau poate chiar mai mult, pentru a reuşi să mai faci şi cumpărături sau să ajungi la un film îţi trebuie o excelentă planificare.

Time managementul este o noţiune pe care o aplicăm, fie că ştim, fie că nu, zilnic. Se referă la capacitatea de a a ne organiza timpul în aşa fel încât să devenim mai eficienţi şi productivi, prioritizând unele activităţi şi renunţând la altele, dacă este necesar.

timp
Sursa foto: Unsplash

Datorită jobului pe care îl am, am învăţat încă de la început să estimez cu precizie cât timp îmi trebuie pentru orice. Ori de câte ori întârzâia o clientă trebuia să îmi forţez limitele astfel încât să recuperez timpul pierdut şi să nu îmi decalez întreg programul, fiind însă la fel de atentă la calitatea serviciului oferit.

Asta m-a făcut să fiu mereu cu ochii pe ceas şi să ştiu exact cât timp îmi este necesar pentru fiecare pas pe care urma să îl fac în procesul tehnic. Lucru care s-a extins şi în viaţa de zi cu zi, astfel: ştiu exact cât timp îmi trebuie pentru a mânca atunci când ma grabesc, cât timp îmi trebuie pentru a mă machia, a mă îmbraca, a ajunge la muncă – atât când prind semafoarele roşii, cât şi dacă le prind pe toate verzi. E singurul fel în care, în zilele aglomerate, reuşesc să ajung şi la sală dimineaţa, sa îmi prepar micul dejun şi prânzul rapid, să ajung la muncă, unde stau până la 12 ore zilnic, iar seara să mai fac puţină ordine, să pregătesc postările pentru a doua zi (Slavă Domnului că am ajutor – mulţumesc, Cristinica!), să mai scriu la un articol şi eventual să citesc ceva.

Eficienţa mea zilnică depinde de capacitatea de a planifica cât mai bine fiecare minut pe care îl am. Însă ajungem să ne întrebam uneori, în ciuda satisfacţiei pe care o avem pentru că am reuşit să facem o mulţime de lucruri într-o singură zi: Oare merită să trăim aşa? E o întrebare pe care ajung să mi-o pun ori de câte ori mă trezesc din nou într-o fugă constantă, de dimineaţa până seara.

Studiile recente ne arată felul în care au evoluat lucrurile. Câteva din schimbările la care suntem martori în ultimul timp sunt următoarele:

-În oraşele mari, oamenii merg cu 10% mai repede decât o făceau acum 20 de ani. Singapore, un centru al lumii business, este oraşul care se clasează pe primul loc în ceea ce priveşte viteza cu care merg oamenii – cu până la 30% mai repede faţă de acum două decenii.

-Poveştile pentru copii sunt mai scurte acum, deoarece părinţii nu îşi mai găsesc timpul necesar pentru a-i adormi pe cei mici în fiecare seară citindu-le poveşti interminabile. În USA a apărut o carte numită One-Minute Bedtime Stories.

Nu mai avem răbdare să îi ascultăm pe alţii atunci când vorbesc şi avem tendinţa de a-i întrerupe constant, pentru a vorbi noi. Nu mai e un secret că de cele mai multe ori, în loc să ne focusăm pe ceea ce ni se transmite, creierul nostru se concentrează pe a formula deja un răspuns la întrebarea interlocutorului care nici măcar nu a fost terminată.

Articolele din ziar sunt şi ele mai scurte, iar titlurile au font mai mare. Oamenii nu mai citesc textul integral, ci doar titlurile. Acelaşi lucru se întâmpla şi cu articolele de pe internet. Studiile arată ca 55% dintre vizitatori păraresc pagina dupa numai 15 secunde. Mulţumesc pentru faptul că eşti încă aici 🙂

-Comunicarea scrisă pe canalele de socializare a avut şi ea de suferit – folosim abrevieri din ce în ce mai mult (BRB – Be Right Back, LOL – Lough Out Loud, G2G – Gotta Go, M2 – Me Too, YOLO – You Only Live Once, BTW – By The Way etc.)

-Chiar şi în timpul liber, când se presupune că ne relaxăm, suntem într-o grabă constantă. Acum 20 de ani, oamenii care mergeau la muzeu petreceau în medie 10 secunde în faţa unei opere de artă. Astazi petrecem mult mai puţin – undeva la 3 secunde.

-Dacă unui lift îi ia mai mult de 15 secunde să ajungă, devenim nervoşi deoarece simţim că ne pierdem timpul. La fel se întâmplă atunci când o pagină de internet se încarcă greu. De câte ori ai închis-o, preferând să nu mai citeşti articolul respectiv, în loc să mai aştepţi câteva secunde?

timp

În cartea sa, “Faster”,  jurnalistul  american James Gleick  observă că oamenii care trăiesc în oraşele mari suferă de “boala rapiditaţii” – încercăm întotdeauna să facem mai multe lucruri în mai puţin timp. Ritmul obositor al vieţii promovează suprasolicitarea şi supraplanificarea, care devin stresori cronici ce duc la tulburări de comportament, dispoziţie şi atenţie. Nu vrem să vedem sau să recunoaştem că încercarea de a deveni din ce în ce mai rapizi ne cauzează sănătaţii psihice, fizice şi comportamentale şi alegem să ne îndreptăm atenţia spre suplimente şi medicamente care să ne îmbunătăţească performanţele. Dacă nu reuşim să ţinem pasul, credem că este ceva în neregulă cu noi. Ca rezultat, vieţile noastre sunt mai stresante, ducând de cele mai multe ori la sindromul burnout.

Din ce în ce mai mulţi oameni îşi dau seama de aceste lucruri şi refuză să mai ducă o viaţă excesiv de agitată.

Ne dorim cu toţii să trăim o viaţă mai conştientă – despre asta este vorba în SLOW Movement sau Downshifting sau Anti-consumerism, de care probabil aţi tot auzit. Sunt de acord că trebuie să ţinem pasul cu ce se întamplă în jurul nostru, însă haideţi să ne rezervăm şi momente în care să ridicăm puţin piciorul de pe pedala de acceleraţie. Asta ne ajută să ne concentrăm mai bine, să creăm mai multă valoare în jurul nostru şi în definitiv, să trăim mai bine.

timp

Christine Louise Hohlbaum, autoarea cărţii The power of slow ne propune următorul exerciţiu de imaginaţie în articolul său din Psychology Today: “Data viitoare când te simţi presat de timp, încearcă acest mic truc: Imaginează-ţi o lume în care ţestoasa câştigă. Poate părea că face mult mai puţine lucruri decât prietenul său, iepurele, dar ceea ce face ea este mult mai productiv. Are ochii pe premiu. Deci, în timp de Dl Iepure sare frenetic dintr-o parte în alta, Dna Ţestoasă merge încet, dar într-un ritm susţinut. Nu mă credeţi? Amintiţi-vă asta: speranţa de viaţă a unui iepure domesticit este între 8 şi 12 ani. Speranţa de viaţă a unei ţestoase americane? 133 de ani!”

Te pune puţin pe gânduri, nu-i aşa?

Asta era şi ideea 🙂

3 Comments

  • Stefan

    Printre articolele mele preferate. Eu am locuit o perioada buna in Bucuresti. Cand m am mutat(prima data) inapoi in provincie a fost crunt. Lacrimam seara dupa Bucurestiul meu. Dupa agitatie. Dupa grupul de prieteni dupa serile de jazz sau karaoke. Dupa tot.
    Dar am crezut ca este alegerea potrivita pentru ca aveam jobul meu de vis la Teatrul Tineretului din Piatra Neamt. Unde mi am dorit sa joc de mic. A fost fiasco. Nu mi a placut sa nu a fost la nivelul la care voiam sa fie. Sau ce visam. Bref… Am ramas acas un an. Apoi inapoi la Bucuresti unde a trebuit sa ma reacomodez cu orele in trafic. Dar imi gasisem echipa de rugby unde sa joc, o iubita care imi accepta fixurile si era bine. Dar, asa cum se intampla, a trebuit sa o iau iarasi de la capat inapoi in provincie. Intr un oras de 10k de locuitori. Pai 10k cred ca avea strada pe care locuiam in Bucuresti:)))
    Am scris toata povestea sa spun ca acum sunt intre. Mie dor de Bucuresti dar am inceput sa ma bucur de liniste. De orice fel. Resusesc sa fac tot ce vreau. Mi ar placea o viata ca dr cu 2 personalitati. Pe de o parte Jakyll care vrea concerte, agitatie, metrou etc. Pe de alta parte sunt Hyde si stau in casa 2 zile fara sa vad pe nimeni. Pt ca a inceput sa mi placa LINISTEA. Deci mi ar placea sa am o casa aici, la Buhusi, si o casa la Bucuresti. Si numai o iubita. :))))) sa nu se inteleaga altceva. :)))

    • floranced

      Mă bucur că am atins o părticică din tine. 🙂 Cred ca avem cu toţii momente în care iubim agitaţia şi alte momente în care preferăm liniştea. Pentru mine e simplu: simt că le pot găsi pe amândouă în Bucureşti. Am momente în care plec dimineaţa şi mai ajung seara aceasă, colindând (vorba vine) tot oraşul şi momente în care nu ies din casă cu zilele. Dacă vreau linişte absolută, plec un weekend la părinţii mei şi e suficient să îmi dau seama că tânjesc iarăşi după agitaţia cu care m-am obişnuit. 😀

  • Stefan

    Unde sunt parintii tai? Nu adresa exacta doar localitatea:)).
    Ca sa completez, ma gandesc mai mult la altceva ce nu am aprofundat pt ca deja scrisesem mult. Intrebarea este: daca ai un copil(2 sau 3) unde e mai bine? Bucuresti sau provincie? Sunt plusuri si minusuri. Pe mine asta ma intriga pt ca as vrea sa am 1 sau 2 puradei sa mi poarte numele si nu stiu unde ar fi mai bine pt ei. Tind sa cred ca pana pe la clasa a 5.a este mai ok in provincie si dupa e mai ok Bucurestiul pt ca are mai multe variante pt dezvoltarea copilului: sport, cultura, muzica etc. Ma refer la a practica toate astea. Eu nu am avut ocazia sa joc la o echipa mai mare sau sa invat un instrument. Dar as vrea sa pot oferi asta copiilor mei, daca ei si ar dori asta. Si cred ca si ar dori daca s din sangele meu:))