Traveling

Jurnal de călătorie – Sicilia(Catania, Taormina)

Trebuie să recunosc că m-am îndrăgostit de Italia de când am pus prima dată piciorul în această țară minunată. Oamenii, locurile, mâncarea, muzica… toate mă fac să îmi doresc să mă reîntorc de fiecare dată.

Sicilia era una din destinațiile în care îmi doream să ajung. Nu știu dacă să fie canolli responsabili pentru acest lucru sau toate poveștile frumoase pe care le-am auzit despre această frumoasă regiune. Cert este însă că nu putut refuza atunci când mi s-a propus această destinație, chiar dacă a fost destul de greu să strecor acest city break în agenda mea. Și bine am făcut, a meritat în totalitate!

Sicilia
Sursa foto:Wikipedia

Sicilia este o regiune autonoma a Italiei, ce își are capitala la Palermo. Este, totodată, cea mai mare insula din Marea Mediterană, un tărâm ce a inspirat numeroși pictori, scriitori sau poeți care i-au onorat frumusețea prin scrierile sau picturile lor.

Goethe, scriitorul german ce a vizitat Sicilia în anul 1787 spunea: „să vezi Italia fără să vezi Sicilia este ca și cum nu ai fi văzut Italia deloc, pentru că Sicilia este cheia întregii țări”.

Zilele mele petrecute în Sicilia s-au împărțit în două orașe, Catania și Taormina. Haideți să vedem ce este de făcut în fiecare din cele două.

Ce obiective turistice nu trebuie să ratezi în Catania:

1.Cattedrale di Sant’Agata

Cel mai important monument religios din acest oraș, catedrala construita în stil baroc poartă numele Sfintei Agata, cea care patronează orașul. Aceasta a devenit martiră în urma persecuțiilor deciene ce au avut loc între anii 250-253.

Construcția catedralei a început în anul 1078, însă de-a lungul timpului a suferit multe lucrări de renovare, fiind distusă parțial din pricina fenomenelor naturale, precum cutremurele din 1169 și 1693.

În interiorul acestei clădiri veți găsi pe lângă capela Sf. Agata și mormântul lui Vicenzo Bellini, faimosul compozitor de operă ce s-a născut în Catania. Printre cele mai cunoscute opere ale sale se numără SomnambulaNormaBeatrice di TendaPuritanii.

2.Fontana dell’Elefante

Fontana dell'Elefante din Catania - Sicilia
Sursă foto: Unsplash

Tot în Piazza del Duomo, vis-a-vis de Catedrala Sf. Agata găsim Fântâna Elefantului, un monument construit de arhitectul Giovanni Battista Vaccarini.

Baza este formată dintr-un bloc de marmură, unde se regăsesc două sculpturi ce fac referire la cele două râuri din Catania, Simeto și Amenano. Deasupra se ridică triumfător un elefant din bazalt negru, despre care se spune că ar fi fost sculptat dintr-un singur bloc de piatră de lavă.

Statuia elefantului a devenit simbol al Cataniei începând cu anul 1239.

3.Fontana dell’Amenano

Fontana dell'Amenano din Catania, Sicilia
Sursă foto: Unsplash

Un alt obiectiv turistic pe care nu îl puteți rata dacă ajungeți în Piazza del Duomo este această fântână. După cum spuneam mai sus, Amenano este un râu ce străbate orașul Catania.

Construit din marmură de Carrara de către maestrul Tito Angelini, acest monument înfățisează zeul râului Amenano in ipostaza unui tânăr care toarnă apă din ceea ce ar putea fi considerat un corn al abundenței.

4.Castello Ursino

Sursă foto: flickr

Construită din piatră de lavă în 1239, această clădire robustă avea inițial rol de apărare al orașului și portului. Având o formă dreptunghiulară și patru turnuri cilindrice, castelul este lipsit de elemente decorative.

Fiind afectat de cutremure, acesta a fost restaurat în 1837, devenind, pentru o scurtă perioadă de timp, închisoare. În 1934 castelul a fost restaurat din nou.

În prezent castelul adăpostește Museo Civico, ce cuprinde o serie de relicve, portelanuri, sculpturi elenistice și romane, precum și picturi foarte valoroase pentru istoria orașului.

5.Teatro Romano

Teatro Romano - Sicilia
Sursă foto: flickr

Construit cel mai probabil în secolul al II-lea sub împărații Hadrian și Antoninus Pius, Amfiteatrul Roman era la momentul respectiv unul dintre cele mai mari din lume, fiind depășit doar de Colosseum și de Arena din Roma.

Afectat și acesta de cutremurul din 1693, a fost restaurat între 1904-1907, conservându-se foarte bine până în prezent.

6.Porta Garibaldi

Creata în 1768, această poartă impresionantă a fost dedicată lui Ferdinand al IV-lea și a soției sale Maria Carolina. Este construită din straturi de calcar alb și lavă neagră, creând un contrast fantastic.

Arcul este denumit dupa Giuseppe Garibaldi, cel care a unificat Italia în 1800 și se află pe strada cu același nume. În partea de sus a porții observăm un vultur, considerat simbol al Siciliei.

7. Vulcanul Etna

Etna - Sicilia
Sursă foto: flickr

Aflat la aproximativ 30 km de Catania, vulcanul Etna este cu siguranță principala atracție a Siciliei. Unii preferă să îl admire de la distanță, pe când alții își doresc să urce pe el. Cel mai înalt vulcan din Europa, de aproximativ 3357 m după ultimele măsurători(își tot schimbă înălțimea din pricina erupțiilor vulcanice) este și cel mai activ.

Planul nostru inițial era să ajungem pe Etna, așa că am avut în bagaj echipamentul necesar pentru această urcare. Din păcate însă, vremea a fost nefavorabilă. Pentru cei ce merg într-o perioadă în care condițiile meteo sunt prielnice, este bine să știți că există excursii organizate de agenții. Le găsiți la aproape orice colț de stradă din Catania. Odată ajunși la baza vulcanului, se poate urca cu telecabina. Vă puteți opri acolo, sau, dacă doriți, puteți continua ascensiunea pe lava solidificată, însoțiți de un ghid. Din ce înțeleg, se poate închiria și echipament.

Ce obiective turistice nu trebuie să ratezi în Taormina:

Continuăm cu un alt oraș de poveste, cel pe care trebuie neapărat să îl pui pe listă dacă ajungi în Sicilia.

Aflat la 55 km de Catania, în Taormina poți ajunge cu trenul, bus-ul sau cu mașina. Noi de data aceasta am ales să nu mai închiriem mașină, ci ne-am deplasat cu trenul. Călătoria a durat aproximativ o oră iar biletul a costat undeva la 5 euro. Din fața gării am mers cu un autobuz care ne-a lăsat sus, în centrul istoric. Iar de acolo… bucurie pentru ochi cât cuprinde.

După ce te oprești la fiecare magazin cu suveniruri și la fiecare pasticeria pentru a degusta delicatesele siciliene(despre care o să vă povestesc într-un articol viitor), sunt câteva obiective pe care nu ar trebui să le ratezi.

1.Teatro Antico di Taormina

Costruit de greci undeva în jurul secolulul al II-lea î.H., Teatro Antico a fost ulterior reconstruit de romani, căpătând toate caracteristicile unui teatru roman. Acesta avea un diametru de 107 m și putea adăposti undeva la 10.000 de spectatori.

Dacă doriți să îl vizitați, sfatul meu este să vă achiziționați biletele online, pentru a evita coada enormă care se formează. Prețul unui bilet este de 13,5 euro și se poate achiziționa de aici.

Priveliștea de aici este fantastică, putând astfel avea o vedere panoramică asupra orașului și a vulcanului Etna.

În momentul de față, teatrul adăpostește festivalul anual Taormina Arte.

2.Piazza IX Aprile și San Giuseppe

Dacă ai ajuns aici înseamnă că te-ai bucurat deja de cel mai important obiectiv turistic, și anume orașul în sine. Este o plăcere să te plimbi pe fiecare străduță cu ale sale clădiri romantice și terase cu priveliști fantastice.

Piazza IX Aprilie se deschide cu o terasă uimitoare de unde poți avea, din nou, o priveliște ce îți taie răsuflarea către Etna și golf.

Vis-a-vis de acest panoramic view point se găsește Chiessa San Giuseppe, construită în secolul XVII în stil baroc.

3.Isola Bella

Cunoscută și sub numele de Perlă a Marii Ionice, această mică insulă stâncoasă este situată într-un golf. Până în anul 1990 când a fost cumpărată de Regiunea Sicilia și transformată în rezervație naturală, aceasta a fost deținută de  Florence Trevelyan, fiica unui baron englez, pasionată de grădinărit.

La această insulă puteți ajunge foarte usor din Taormina cu funicularul. Coborârea durează aproximativ 5 minute și vă lasă la 200m de scările ce duc spre Isola Bella.

P.S. Căutând pe google Isola Bella, primele rezultate vor fi pentru o insulă cu același nume, care este însă situată în nordul Italiei, făcând parte din insulele Borromee din Lago Maggiore. Aveți grijă să nu faceți confuzii 🙂

Acolo veți găsi o plajă largă cu pietricele unde există și șezlonguri, așa că vă puteți bucura de razele soarelui. Pe timpul verii, se poate închiria echipament și se poate face snorkeling. De plajă este conectată în mod natural Isola Bella, pe care o puteți vizita, descoperind aici câteva specii de plante exotice și șopârle interesante.

Pe plajă există și două restaurante. Noi ne-am așezat la Pizzichella, întrucât priveliștea este tare frumoasă, dar nu l-aș recomanda neapărat pentru mâncare, ci mai degrabă pentru o cafea sau, de ce nu, un pahar de prosseco.

Ar mai fi cu siguranță câteva obiective turistice de admirat în Taormina, iar dacă voi aveți mai mult de o zi de petrecut acolo, vă sfătuiesc să vă opriți și la Villa Comunale, Cattedrale di San Nicola, Palazzo Duca di Santo Stéfano, Palazzo Corvaia, Sant’Agostino.