Recenzie ”Excitat – Istoria hormonilor”, de R.H. Epstein

De când cu izolarea asta, culmea, n-am prea citit. Am făcut curătenie, am gătit, am făcut sport, am urmat cursuri online. Nici la filme sau seriale nu prea m-am uitat. După ce m-am mai liniștit puțin, am pus mâna pe o carte pe care o cumpărasem de ceva timp. O carte despre hormoni, din care așteptam să înțeleg mai bine cum funcționeză fiecare hormon în parte însă, oh… am înțeles mult mai mult de atât.

Randi Hutter Epstein este o scriitoare medicală, autoare și jurnalistă ce trăiește în New York. În 2010 și-a lansat prima carte, Get Me Out în care relatează cum a fost privit subiectul nașterii în ultimele sute de ani. În 2018 a apărut cea de-a doua carte a ei, Excitat – Istoria Hormonilor și felul în care controlează aproape totul, un titlu care mi-a stârnit curiozitatea. Iată un citat din primele pagini:

”În tinerete, pentru mine, hormonii însemnau sâni, menstruație și sex. Ni­mic mai simplu de-atât. Dar reprezintă mai mult decât atât. Ei sunt niște substante chimice puternice care controlează metabolismul, compor­tamentul, somnul, schimbările de dispoziție, sistemul imuni­tar, lupta, abandonul – nu doar pubertatea și sexul. Așadar, într-un anume sens, cartea de față este o istorie a biochimiei ființelor vii, emoționale. Istoria hormonilor este, totodată, o istorie a descoperirilor, a căilor greșite, a perseverenței și a speranței. Aducându-le împreuna – știința fundamentală și persoanele care au construit-o – Excitat este o poveste des­pre ceea ce ne face oameni, din interior spre exterior.”

Randi Hutter Epstein

Am început să citesc cartea înainte ca situația Covid-19 să ia amploare în Romania, când încă mergeam la muncă și aveam un program aglomerat. Nu a reușit să mă ”prindă” din prima deoarece fiind obosită, nu puteam urmări toate detaliile. Am descoperit rapid că nu este așa cum credeam eu că va fi – o carte în care să fie explicat fiecare hormon în parte și atât. Nu, este o carte în care ni se relatează pas cu pas progresele în domeniul endocrinologiei, de la începuturi și până în prezent.

Am avut tendința de a renunța la a o citi de două ori – mi se părea că sunt date prea multe explicații stiințifice, prea multe nume de medici, relatările nefiind în ordine cronologică. Însă mie nu îmi place să las o carte neterminată – în cel mai rău caz citesc în Z unele pagini și o termin mai repede. Acesteia însă am decis să îi mai acord o șansă și am început să o citesc de la capăt. Cu mintea odihnită, am reluat primul capitol și am fost fascinată. Mi-am luat alături și o agendă în care îmi notez mereu idei principale și citatele preferate și așa am petrecut următoarele două zile.

Am realizat imediat că de fapt, Randi Hutter Epstein este o scriitoare excepțională. A scris o carte ce conține foarte multe informații medicale într-un fel ușor de înțeles de către oricine îi acordă puțină atenție. Fiecare capitol dedicat unui anume hormon începe cu o poveste reală. Sunt prezentați medicii care au contribuit la descoperirea hormonilor, studii, experimente, erori, tratamente…

Au fost capitole din carte care m-au întristat. Spre exemplu, cel în care se povestește cum oamenii care nu corespundeau standardelor normale – cei obezi, femeile cu barbă, pitici, uriași și alții asemenea erau considerați anormali și singurul loc în care puteau munci era la circ, în așa-numitele spectacole cu monștri. Asta pentru că în anii 1800 nu exista cuvântul hormon sau vreo explicație științifică pentru aceste anomalii, prin urmare, niciun fel de test sau modalitați de a le trata.

Antreprenorii cu experiență promovau însă aceste spectacole ca pe un divertisement educațional, câștigând o mulțime de bani de pe urma acelor ”monștri”.

Povestea lui Blanche Gray care la vârsta de doisprezece ani cântărea 110 kg iar la 16 de ani(când a murit) 234 de kilograme este doar un exemplu de persoană care a avut o existență tristă în anii 1800, în vreme ce acum ar fi putut fi tratată cu ușurință.

Alte capitole m-au înfuriat, cum ar fi cel în care Epstein ne povestește cum medicii făceau vivisecții(experimente pe viu) în mod repetat, fără anestezie pe câini și pisici. Aceste animale erau de cele mai multe ori răpite de la proprietarii lor.

Două femei care au reușit să se strecoare într-un amfiteatru în care un medic făceau un experiment pe un câine au scris în 1903 o carte antivivisecție care a agitat apele. Se numea Abatoarele științei: fragmente din jurnalul a două mediciniste.

”Studentele au declarat că au văzut o rană deschisă pe burta câinelui, dovadă că fusese folosit la un experiment anterior. Era ilegal să folosești același animal de două ori. […]Femeile au observat, de asemenea, că animalul tresărea, semn că avea dureri. Potrivit legii, era obligatoriu să li se administreze analgezice animalelor folosite în laborator.”

Datorită militanților antivivisecție, Anglia a fost prima țară ce a restricționat experimentele făcute pe animale.

Cel de-al treilea capitol mi-a stârnit admirația. Ne vorbește despre Harvey Cushing, pionier al neurochirurgiei și părintele endocrinologiei. Aceasta fost un medic foarte competent, îndrăznet și încrezător în sine. Este cunoscut datorită colecței lui de creiere în borcan, ce există și acum la Facultatea de Medicină din cadrul Universității Yale.

Cushing a fost primul om care a studiat hipofiza îndeaproape și care i-a dezlegat misterele, făcând descoperiri uluitoare. După el au fost denumite boala Cushing și sindromul Cushing. De asemenea, el a protestat față de articolele care luau în râs aspectul fizic al oamenilor. A scris o scrisoare ursturătoare revistei Time, în legătură cu un articol intitulat ”Urâții”, care era despre un concurs de urâțenie desfășurat la Paris.

”Frumusețea este ceva superficial. Ca medic, nu îmi place să văd că revista Time tratează cu frivolitate tragediile provocate de o maladie”, spunea Cushing în încheiere.

Un alt capitol al cărții scrise de Epstein m-a tulburat prin prisma sacrificiilor făcute de părinți în acele timpuri pentru a asigura o existență normală copilului lor. Despre cum soții Balaban au fost nevoiți să găsescă ei singuri 365 de hipofize de la oameni decedați pe care să le trimită mai apoi doctorilor pentru a extrage hormonul creșterii din ele, ce urma să îl ajute pe fiul lor, Jeff. Este cutremurător să citești cum aceștia au colectat personal de la morgi, neurochirurgi și oricine îi putea ajuta recipiente mici cu hipofize ținute în acetonă pe care le purtau în buzunarul hainei.

Acestea sunt doar câteva dintre aspectele prezentate în carte. Vă recomand să o citiți pentru o înțelegere mai bună a felului în care s-a dezvoltat endocrinologia și despre cum a evoluat medicina, în general.

E o carte care m-a trecut prin foarte multe stări, de la părere de rău la oripilare, admirație sau furie. Este despre cum niște medici geniali încercau să schimbe viitorul omenirii, în timp ca alții voiau celebritate cu orice preț. Despre cum industria farmaceutică inducea consumatorul în eroare încă de pe atunci pentru a face un profit uriaș. Despre faptul că medicii nu au deținut niciodată și nici nu vor deține adevărul absolut.

Toate acestea prezentate cu originalitate și claritate de Randi Hutter Epstein, care mi-a câștigat admirația.

Cartea o găsiți AICI, dacă doriți să o comandați.