Prima competiție sportivă, la doar 3 luni de la prima alergare

Nu, nu te gândi că am alergat la un maraton dupa 3 luni. Termenul de competiție nu se referă doar la asta. Nu mi-am propus și nu recomand nimănui să o facă. Un maraton necesită o pregătire riguroasă, care să se întindă pe 5-6 săptămâni în care distanța săptămânală parcursă să fie undeva la 65 de km. 

Eu sunt adepta conceptului baby steps. Safe baby steps.

După vacanța din Georgia, în care am alergat pentru prima dată m-am întors în București și am decis să continui cu această nouă pasiune. 

Au urmat câțiva pași esențiali:

1.Informarea: 

Am căutat pe internet sfaturi pentru începători și mi-au fost de mare ajutor câteva bloguri, printre care:  https://www.andreirosu.org,  https://alerg.ro, http://4run.ro, http://bucuria-alergarii.ro şi multe altele. Este suficient doar să dai un search pe Google(sau să ceri sfaturi unui prieten pasionat). Te sfatuiesc și pe tine să o faci înainte de a începe să alergi.

2.Alegerea echipamentului potrivit

După ce mi-au sosit adidașii pentru alergare, am mers la Decathlon și mi-am cumparat o pereche de colanți tehnici, o bustieră și câteva tricouri și iată-mă pregătită. Nu am vrut să investesc prea mult de la început în echipament pentru că nu știam cu certitudine dacă relația mea cu alergatul va fi una pe termen lung, deşi cumva am avut de la început feelingul că nu va fi unul din lucrurile la care să renunţ după câteva luni.

Poți citi despre importanța echipamentului potrivit aici.

 3.Stabilirea programului

După cum spuneam la începutul articolului, nu mi-am setat standarde nerealiste sau care să îmi forțeze corpul mai mult decât trebuie. Am învățat în ultimii ani să îmi ascult corpul. Deși alergarea pare să aducă doar beneficii, acesta poate avea și dezavantaje dacă nu este practicată cu moderație şi atenţie: de la răni, probleme cu genuchii, cu mușchii gambei până la probleme cu inima. 

Planul a fost să ies la alergare de 2-3 ori pe săptamână și să alerg cât pot. Zis și făcut. Deși nu am fost dintotdeauna matinală, am devenit între timp și am preferat să încep alergarea dimineața, pe stomacul gol. Am înlocuit cafeaua cu acest nou hobby. Am alergat întâi 4 km, apoi 4,5 km, apoi 5 km și așa mai departe până când am ajuns la 10. Atunci când ești constant într-o activitate, este imposibil ca progresele să nu se vadă în timp. Îmi amintesc și acum satisfacția pe care am avut-o când am terminat prima tură de Herăstrau (aproximativ 6 km) sau felul în care dansau endorfinele în corpul meu după alergarea de 10 km. 

4. Hidratarea  

Specialiștii recomandă să consumăm jumătate de litru de apă înaintea alergării, urmând ca în timpul alergării să bem 100-200 de ml la fiecare 20-30 de minute. Nu este o regulă totuși, trebuie să ținem cont și de temperatura mediului înconjurător, precum și de ce ne transmite corpul nostru. Mai multe informații găsești aici. Deși eu nu beau multă apă de obicei, întotdeauna încep cu un pahar mare de apă înainte de antrenament, iar în timpul alergării care la mine dureaza de regulă între 60 si 90 de minute, am grijă să mai am la îndemână 1,5-2l de lichide. 

5. Perseverența

După ce parcurgi acești pași, ultimul lucru rămas este perseverența. Când îți place să alergi, aceasta vine de la sine. Dacă ai și un obiectiv, precum scăderea în greutate, cu atât mai mult. Eu am alergat și alerg în continuare din simplă plăcere. Cu toate că nu am reușit întotdeauna să alerg cât de des mi-am propus, am alergat în fiecare săptămană. Uneori de 4 ori, alteori de 3 ori sau 2 ori. Însă am alergat. 

Singurul meu regret în legatură cu alergarea a fost că nu am început să alerg primăvara sau măcar vara. Însă nu m-am concentrat pe asta, deoarece știu ca totul se întâmplă atunci când suntem pregătiţi. Nu a durat foarte mult până când vremea a început să se înrautățească, prima mea alergare fiind la final de august Deși am alergat de câteva ori și în condiții atmosferice precare,  nu sunt vreo extremistă care să înfrunte orice ploaie sau ninsoare, mai ales că eu urăsc frigul. Cu toate astea, a urmat…

Prima competiție sportivă

Când m-a sunat prietena mea Tiniţa să îmi spună că s-a înscris la cursa de 11 km la Maratonul 1 decembrie, nu am putut rezista tentației de a mă înscrie și eu. Luând în calcul vremea din ultimii ani, începutul lui decembrie nu are cum sa fie atât de rece, mi-am spus eu. Anii trecuți a nins prima oară în februarie-martie, sigur va fi bine. 

Evident că nu a fost așa și că în luna noiembrie prima ninsoare venise deja, iar temperaturile erau negative. Nu mi-am pierdut însă speranța și am început antrenamentele indoor, ca sa fiu în formă pentru competiție. Mi-am făcut un abonament la sală, am căutat-o pe cea mai apropiată, mi-am luat echipamentul la mine si hop, pe bandă. 

Nu pot descrie cât de diferită este alergarea pe bandă față de cea în afara sălii. Fiind  obișnuită să alerg în parc, să admir peisajele (alergarea m-a ajutat să mă conectez cu natura mult mai mult și să îi apreciez frumusețea), prima alergare pe banda mi s- a părut foarte plictisitoare. Cu timpul însă, urmarirea unui serial sau a unei emisiuni (lucru pe care eu nu îl fac niciodată acasă, televizorul meu stând neaprins cu lunile) în timpul alergării m-a ajutat să depașesc acastă etapă. 

Mi-am continuat rutina de a merge la sală de 2-3 ori pe săptămână, alergând de fiecare dată 9-10 km. Cu câteva zile înainte de competiție am vrut să văd daca pot depăși cei 10 km și am alergat 13 km, fără să simt ca am făcut vreun efort suplimentar. Deci, pregătită pentru competiție. Vremea însă nu a ținut cu mine așa cum speram, anunțându-se cele mai mici temperaturi de anul acesta fix în preajma zilei de 1 decembrie. Știind ce istoric am eu cu răcelile, mi-a trecut prin cap o clipă să renunț, însa, since I’m not a quitter, am mers în schimb să mă echipez, de data aceasta pentru sezonul rece. Mi-am cumpărat colanți cu izolare bună contra frigului, jachetă, căciulă, buff, mânuși…tot ce trebuie.

A doua zi dimineața mă îndreptam împreună cu prietena mea către parcul IOR, unde avea să se desfășoare maratonul. Cel mai greu a fost să mă obișnuiesc cu frigul, de la mașină pâna la linia de Start. Ajunsă acolo însă, făcând încălzirea împreună cu toți ceilalți participanți am uitat că e decembrie și temperaturile sunt cu minus.

Nu am mai făcut greșeala din copilărie de a alerga repede de la început, ci am alergat în ritmul meu. De fapt, nu am alergat în nici o clipă repede, deoarece nu m-a interesat să scot un timp anume. Pur şi simplu m-am bucurat: de aerul curat, de lacul înghețat, de rațuștele care faceau patinaj artistic pe el, de toți oamenii care ne încurajau de pe margine. E un sentiment aparte. Dacă te-ai întrebat vreodată de ce participă oamenii la maratoane, când ar putea alerga aceeiași distanță pe cont propriu, acesta este raspunsul. Atmosfera plină de energie. 

Terminarea cursei a venit cu prima mea medalie, una specială, nu numai pentru că este prima, ci pentru că este foarte frumos realizată, cu însemne specifice ocaziei centenarului. 

Am pus-o la loc de cinste acasă și am mai lăsat loc lângă ea. Acum aștept cu interes urmatoarele competiții. 

Cam aceasta este povestea mea cu alergatul. Sper că te-am motivat și aștept să ne întâlnim întâmplător sau nu la o tură de parc.

Ce spui?