5 lucruri pe care le-am învățat despre mine odată cu pandemia

A trecut ceva timp de când nu am mai scris. Nu m-am gândit nicio clipă să renunț la blog, însă cu toate acestea, cu greu m-am mobilizat. Nu pot să spun că mi-a lipsit timpul – din contră, am avut mai mult decât suficient. Mi-a lipsit inspirația, acel ceva nou cu care încerc să vin la fiecare articol publicat. Iar cum pentru mine a scrie pe blog este un hobby, un lucru menit să îmi bucure sufletul, nu am luat în calcul ideea de a scrie doar pentru a posta un nou articol.

Pandemia ne-a schimbat viețile tuturor. Unora mai mult, altora mai puțin. Mie cu siguranță mi-a schimbat-o din plin. A luat toate lucrurile pe care le știam despre mine și le-a pus la îndoială. Nu mă plâng însă, asta a dat șansa unor noi oportunități de a ieși la iveală.

Pentru o mare parte din populație, pandemia Covid-19 a venit la pachet, pe lângă noile reguli de distanțare socială, cu work from home și o dată cu asta, cu afundare în muncă(studiile arată că ziua de muncă s-a prelungit cu aproximativ o oră). Astfel, majoritatea cunoștiințelor mele mi-au mărturisit că nici nu au avut prea mult timp la dispoziție să se gândească la felul în care pandemia le-a schimbat obiceiurile zilnice, deoarece au muncit de dimineața până seara târziu.

La mine, situația a fost diferită. Lucrând în domeniul înfrumusețării, care a fost grav afectat odată cu instituirea stării de urgență și a deciziei de a suspenda activitatea saloanelor în perioada 15 martie-15 mai, perioada aceasta a fost plină de incertitudini și provocări.

Iată 5 lucruri pe care le-am învățat despre mine în această perioadă:

1.Mai mult timp liber nu înseamnă mai multă productivitate

Înainte să apară pandemia de Covid aveam un program destul de aglomerat. Prin urmare, nu o dată m-am suprins gândindu-mă că dacă aș avea mai mult timp liber, aș reuși să fac mai multe lucruri.

Ei bine, odată cu instituirea stării de urgență, am avut timp liber din plin. Prea mult timp liber, aș zice. Primele două săptămâni au venit cu un puseu de energie și multe lucruri realizate: de la curățenie și reorganizarea casei, la gătit, citit, cursuri online, sport zilnic…

După aceea însă, când am realizat că nu mă voi întoarce la muncă curând, a început procrastinarea. Știind că am toată ziua liberă, am început să nu mai fac mare lucru.

În acel moment am realizat că sunt mult mai motivată să fac multe lucruri atunci când am un program aglomerat decât atunci când timpul liber e nelimitat.

2.Sportul acasă nu e același lucru cu sportul de la sală

Închiderea sălilor de fitness ce a venit odată ce pandemia s-a agravat a fost o lovitură grea pentru mine. Una din plăcerile mele era să îmi încep ziua cu o clasă de yoga, cycling sau câteva ture în bazinul de înot.

Cu toate acestea, nu m-am lăsat păgubașă. Din fericire, foarte mulți instructori au organizat rapid clase online, așadar acest lucru a venit în ajutorul meu. În primele două săptămâni am practicat în fiecare zi yoga sau pilates împreună cu cei de la Karuna Studio, asta pe lângă antrenamentele mele zilnice.

După un timp însă m-a părăsit motivația, iar în acel moment am realizat că mă simt mult mai motivată să lucrez la sală, acolo unde există un instructor și alte persoane iubitoare de sport.

Am continuat însă să fac măcar 2 antrenamente pe săptămână, iar acum, că s-au redeschis sălile de fitness m-am reîntors la vechea rutină, însă într-o nouă sală de fitness cu echipamente high-end, Sweat Concept, despre care o să vă povestesc mai multe într-un articol viitor.

3.Relațiile par mai puțin strânse fără contactul fizic

Pandemia ne-a făcut să realizăm că interacțiunea umană vine cu anumite riscuri. Astfel, am început să evităm strânsul mâinii și îmbrățisările atunci când ne întâlnim cu prieteni, rude sau cunoștiințe.

Lucru de care țin cont, dar care trebuie să recunosc că mă întristează. Eu sunt o mare iubitoare a îmbrățisărilor, nu numai pentru că îmi îmbunătățesc starea de spirit(după cum știm, în timpul unei îmbrățisări crește nivelul de oxitocină și scade nivelul cortizolului), ci pentru că acestea reprezintă pentru mine o declarație a sentimentului de afecțiune pe care îl am față de o persoană dragă.

Contactul fizic este în definitiv un limbaj al iubirii, lucru despre care am scris în acest articol.

4.Ieșitul la restaurant este mai mult decât o masă

Cu toate că restaurantele au reușit să se organizeze rapid și să permită livrarea preparatelor acasă, ori de câte ori am comandat felurile mele preferate de mâncare, nu am avut parte de aceeiași satisfacție ca atunci când mâncam în oraș.

Asta mi-a amintit de ceea ce îmi spunea Roxana, ”profa” mea de la cursul de vinuri: nu te aștepta vreodată ca vinul acela pe care l-ai cumpărat dintr-o vacanță și l-ai adus acasă, pentru că ți-a plăcut la nebunie atunci, să aibă același gust. Contează atmosfera, peisajul pe care îl priveai, starea pe care o aveai, compania… toate acestea contribuie la percepția noastră asupra acelui pahar de vin.

Același lucru se aplică și în privința mâncării. Mie mi-a lipsit experiența așezării la masă, a răsfoitului unui meniu fizic, a servirii, a companiei prietenilor. Mâncarea servită într-o caserolă îmi satisface doar foamea, nu îmi oferă o experiență.

Eu mă bucur tare mult că s-au redeschis restaurantele și sper să rămână așa. Avem nevoie cu toții, atât din punct de vedere social, cât și economic.

5.Viața mea de dinainte de pandemie era perfectă

Și eu, ca toți ceilalți oameni, aveam nemulțumirile mele în ceea ce privește felul în care se desfășura viața mea. Suntem învățați să ne dorim mereu mai mult – mai mult timp, mai mulți bani, mai mulți prieteni, mai multe călătorii, o casă mai mare, o mașină mai bună și tot așa. Lucru care nu este rău, deoarece în felul acesta evoluăm, însă care ne face de multe ori să uităm să ne oprim puțin și să punem pe hârtie lucrurile pe care le avem. Să le conștientizăm, să le prețuim și să ne bucurăm pentru ele ACUM.

Dacă a fost ceva ce mi-a lipsit din plin în perioada de izolare, a fost libertatea. Cu toate că am înțeles necesitatea unor astfel de măsuri, m-a durut să le respect.

Îmi amintesc că într-o zi am ieșit să alerg și m-au oprit nu unul, ci două echipaje de poliție, care mi-au spus că nu ar trebui să depășesc distanța de jumătate de kilometru distanță de casă. Nu era o reglementare scrisă, ci o recomandare pe care am ales să o respect. M-am întors acasă și nu am mai alergat o bună perioadă de timp – nu concepeam să alerg în jurul blocului, precum un hamster pe o rotiță.

Așadar, apreciez mult mai mult acum simplul fapt că mă pot deplasa dintr-un capăt în altul al Bucureștiului și al țării fără a completa o declarație. Îmi dau seama că viața mea era și este imperfect de perfectă. Și deși nu o făceam, acum înțeleg în totalitate și simt ceea ce multe persoane afirmau:

Nu vom mai privi niciodată viața noastră post-Covid la fel ca înainte.

Și asta este perfect în regulă. 🙂