Dragostea în jurul lumii – Japonia, India, Liban, Ghana, China

Dacă ar fi să definim dragostea romantică, am spune probabil că este un sentiment foarte complex. Acesta se manifestă printr-o afecţiune puternică faţă de o altă persoană. Însă este această definiţie universala?

Christiane Amanpour este jurnalistă și gazdă de televiziune la CNN. Ea a plecat în jurul lumii pentru a studia dragostea și relaţiile de iubire din diferite colţuri ale ei. Seria sa de documentare te poate uimi cu siguranţă. Este fantastic cât de mult diferă concepţiile despre iubire, sexualitate şi căsătorie de la o cultură la alta.

Tokyo

În Japonia, cuvinte precum te iubesc sunt foarte rar întâlnite. Există cupluri şi căsătorii de lungă durată în care partenerii nu şi-au făcut niciodată acestă declaraţie, la noi atât de normală şi comună într-o relaţie de iubire. Tinerii consideră că aceste cuvinte sună foarte siropos în japoneză (“Ai shiteru yo“). Le este mult mai firesc să spuna “Arigato” în acelaşi context, care înseamnă “mulţumesc”.

Deşi ai crede că o societate atât de dezvoltată a renunţat demult la preconcepţii, în Japonia, chiar şi cuplurile căsătorite evită să se ţină de mână în public, să se sărute sau să vorbescă prea mult. Acest lucru din păcate nu se întâmplă doar în public, ci şi acasă. Este un lucru transmis din generaţie în generaţie. Nu doar că soţii nu îşi exprimă dragostea unul faţă de celalalt, ci nu o manifestă nici faţă de copii. Din acest motiv, aceştia au probleme serioase în a fi expresivi în relaţiile de iubire mai târziu.

În relaţiile de căsătorie, oamenii pun mai mult accentul pe “funiki” – o stare de linişte şi pace. Liniştea în căsnicie ocupă un loc mai important decât orice altceva. Bărbaţii japonezi muncesc în general până la ore târzii, iar când ajung acasă nu schimbă mai mult de două cuvinte cu soţiile lor. De cele mai multe ori, aceştia nici nu dorm împreună – mama doarme cu copii, iar soţul singur.

Comunicare nu există, la fel ca intimitate. Oamenii stau zeci de ani într-o căsnicie fără sa se atingă şi, deşi îşi dau seama ca asta este o problemă, preferă sa nu discute despre ea, întrucât nu vor să strice “fuinki”-ul. Preferă sa o ignore până la bătrâneţe, căutându-şi satisfacţia în altă parte. Rămân împreună de dragul copiilor, îşi reprimă sentimentele însă, la final, se consideră fericiţi în căsnicia respectivă. Neexistând comunicare, nu există nici certuri. Au acea linişte de care sunt atât de ataşaţi.

Căutarea fericirii nu este o practică încurajată de societate. Sunt şi persoane care îşi dau seama că asta este o problemă mare, prin urmare încearcă să schimbe această mentalitate. Doi Japonezi, Kimi şi soţul ei, Kiyo au reuşit să se ajute pe ei înşişi. Acum încearcă să ajute şi alte cupluri să scape din aceste lanţuri ale societăţii. Aceştia au pus bazele unei organizaţii numite Soţul iubitor. Anual organizează un eveniment în care soţii strigă în gura mare în faţa publicului cuvintele “Te iubesc”. Din public fac parte şi soţiile lor. Faptul că acest eveniment a luat amploare îi dă societăţii japoneze o speranţă.

Delhi

Această capitală poate părea mult mai progresistă decât restul ţării. Rămâne însă un loc în care intimitatea este condusă de familie, religie şi tradiţii. O ţară în care căsătoriile sunt aranjate nu ne inspiră fericire. Cu toate acestea, există şi persoane care au împrumutat mentalitatea părinţilor. Ele consideră ca aceste căsătorii sunt de preferat, întrucât cele din dragoste nu rezistă.

Relaţiile de iubire se supun şi ele premiselor societăţii conservatoare. Nici aici tinerii îndrăgostiţi nu se ţin de mână, îmbraţişează sau se sărută în public. Radicaliştii au atacat în numeroase rînduri cupluri care îşi manifestau dragosteaa în public sau fete care ieşeau la un local să vorbească şi să bea ceva. Intimitatea rareori există înainte de căsătorie. Din cauza faptului că intimitatea este considerată un subiect tabu, există foarte multe cazuri de hărţuire în mijloacele de transport sau mai rau, viol. Aproape că nu există femeie căreia să nu i se fi adresat cuvinte jignitoare sau care să nu fi fost hărţuită sexual.

Cu toate acestea, lucurile încep uşor-uşor să se schimbe în Delhi. Femei care au purtat sari-uri toată viaţa poartă acum pantaloni, încearcă să îşi construiască o carieră, îşi doresc să îşi aleagă singure soţii. Deşi ies la întâlniri, o fac pe ascuns. Societatea le-ar blama şi nu le-ar mai considea virtuoase.

În provicie însă, lucrurile rămân exact aşa cum vi le-am povestit până acum: castele, clanurile şi căsătoria aranjată rămân la putere. Cei ce nu se supun sunt ameninţaţi cu violenţă sau chiar crimă în numele aşa-zisei onori. Sanjoy Sachdev, un jurnalist ce a fondat Trupa de iubire vrea însă să îi ajute pe tinerii îndragostiţi. Acesta a creat peste 450 de adăposturi în care aceste cupluri, majoritatea fugiţi de acasă, îşi pot trăi povestea de iubire.

Beirut

Cum trăiesc şi iubesc oamenii într-un loc ca Beirut? Într-un loc în care deşi acum oficial e pace, războiul a fost la el acasă pentru 15 ani? Cu atâtea tensiuni religioase şi un război în desfăşurare în ţara vecină, Siria, nu ştii când va cădea următoarea bombă. Din acest motiv, oamenii trăiesc în general ca şi cum fiecare zi este ultima lor zi de viaţă. Femeile merg la saloanele de înfrumuseţare aproape zilnic, fără a se gândi prea mult la economii şi ziua de mâine. Aici oamenii încearcă să trăiască făra a acumula regrete.

În Liban, femeile şi bărbaţii nu sunt egali. Niciuna din cele 18 secte religioase cu propriul set de legi, fie că e vorba de creştini, musulmani, evrei sau druzi nu acordă femeilor drepturi. Liderii religioşi nu vor să permită acest lucru, pentru că ar dispărea puterea patriarhiei.

În timp ce femeile nu au voie nici măcar să ceară divorţul, bărbaţii pot să îl ceară şi să îl obţină chiar şi fără prezenţa sau acordul lor la curţile şiite. După definitivarea acestuia, femeia nu are dreptul la bunuri. Dacă cuplul are copii, femeia îi creşte până la 2 ani în cazul băieţeilor sau 7 ani în cazul fetiţelor. După această perioadă, tutela este a bărbatului. El este cel care decide la ce interval şi pentru ce durată îşi poate vedea mama copii. În afara acestui interval orar, mama nu are voie să telefoneze copiilor sau să întrebe despre ei la şcoală. Conform legilor, la 14 ani copilul are dreptul de a alege dacă vrea să locuiască cu mama sau cu tata.

Deşi există şi femei liberale care nu poartă hijab, sunt antreprenoare, ies la întâlniri şi îşi pot alege singure soţii, pentru femeile conservatoare situaţia este uşor diferită: acestea îşi acceptă rolul de femei casnice, însă consideră chiar şi aşa ca pot face tot ce îşi doresc. Beirut este un mozaic de credinţe, valori şi convingeri, prins între rănile trecutului şi nesiguranţa viitorului.

Accra

Capitala Republicii Ghana, ţară din Africa este un alt loc în care religia influenţează orice aspect al iubirii şi intimitaţii. Ghana se proclamă drept cea mai religioasă ţară din lume.

Deşi ar putea părea ciudat în acest context, se pare că adulterul este ceva absolut normal. Majoritatea bărbaţilor care îşi permit din punct de vedere financiar au una sau mai multe soţii, amante sau iubite. Femeile nu se pot întreţine muncind iar cheltuielile sunt ridicate – spre exemplu, o chirie se plăteşte în avans pe 2 ani. Din acest motiv, ele acceptă faptul că sunt înşelate. Aici, dragostea se împarte. Nu aceeiaşi libertate o au şi femeile. Dacă o soţie îşi înşală soţul, biserica va cere divorţul.

Shangai

De ani de zile căsnicia şi relaţiile au fost controlate de trei piloni sacri: familia, tradiţia si statul. În China, o familie este considerată fericită dacă sunt acelaşi acoperiş trăiesc patru generaţii. Chinezii se pensionează repede şi îşi doresc să fie bunici imediat. Familia este cea care face în continuare demersuri pentru a-şi căsători copii. Există chiar şi pieţe de căsătorie, în care părinţii se adună în parcuri şi fac publicitate copiilor lor. Pe umbrele se aşază pliante cu cele mai importante detalii: vârstă, serviciu, venit, educaţie. Căsătoria nu este o preocupare doar a tinerilor – este o preocupare a întregii familii.

În China, femeile necăsătorite sunt numite deloc măgulitor “shengnu“, care înseamnă resturi. Barbaţii necăsătoriţi sunt numiţi “guangun“, având semnificaţia de crengi sterpe. La fel ca în Japonia, nici aici îmbraţişările şi săruturile nu fac parte din rutina zilnică a unei familii.

Acestea sunt doar câteva dintre reprezentările iubirii şi căsătoriei în alte ţări îndepărtate. Văzând această serie de documentare, nu pot decât să mă bucur că trăiesc într-o ţară în care dragostea e liberă. Avem cultura declaraţiilor şi gesturilor de iubire în familie, ne putem alege partenerul, îl putem ţine de mână pe stradă, săruta în public… Lucruri pe care le considerăm atât de normale, încât uităm să le preţuim.

Hai să o facem mai des!