Autorul preferat al anului 2018 – Irvin Yalom
Dacă ar trebui să aleg un singur autor reprezentativ pentru mine al anului ce tocmai a trecut, l-aş alege fără să stau pe gânduri pe psihoterapeutul Irvin Yalom.
Acum un bătranel simpatic de 87 ani ce trăieşte în Palo Alto, California, Irvin David Yalom este profesor emerit de psihiatrie la Universitatea Stanford, autor a numeroase lucrări de specialitate, precum și câteva romane. În cadrul carierei sale academice de la Universitatea Stanford a
pus bazele unei noi abordări psihanalitice prin așa-numita existential psychotherapy – psihoterapie existențială. Lucrările sale în acest domeniu se axează pe ceea ce el consideră cele patru “dovezi” ale condiției umane: moarte, libertate, izolare şi sens.
Prima sa carte, Tratat de psihoterapie de grup, este una dintre lucrările sale de referinţă, fiind vândută în peste un milion de exemplare şi fiind adoptat ca manual de cele mai multe programe de formare în psihoterapie atât în SUA, cât şi în alte ţări.
Alte lucrări cunoscute sunt Călăul Dragostei, Plânsul Lui Nietzsche, Minciuni pe canapea, Privind soarele în faţă, Mama si sensul vieţii, Soluţia Schopenhauer, Problema Spinoza.
Ceea ce iubesc cel mai mult la scrierile lui Yalom este sinceritatea sa – expunerea atât in faţa pacienţilor săi, cât şi în faţa cititorilor săi este una dintre trăsăturile care îl consacră. Foarte mulţi psihoterapeuţi sunt în continuare adepţi ai teoriei lui Freud conform căreia pacientul trebuie să aibă cât mai puţine informaţii privitoare la personalitatea terapeutului.
Irvin Yalom, pe de altă parte este de părere ca terapeutul are totul de câştigat şi nimic de pierdut daca este complet transparent în procesul terapiei. Faptul că acesta marturiseşte că se confruntă cu aceleaşi probleme si temeri precum pacienţii săi, că a apelat constant la rândului lui la terapie, că admite că i s-a întâmplat să judece unii pacienţi după aspect, ne fac să conştientizăm că şi psihoterapeuţii sunt, în definitiv, oameni, ci nu nişte entităţi care au răspunsurile la toate întrebările şi nu întâmpină niciodată probleme.
Puterea unui bun terapeut nu constă în asta, ci în capacitatea de a înţelege nevoile pacientului şi de a-l ajuta prin intermediul tehnicilor terapeutice de intervenţie. După cum spunea Robert Linder în Ora de 50 de minute: “rolul terapeutului, din punct de vedere tehnic, nu este acela de doctor si nici chiar acela asemanator divinitatii, de parinte perfect. Este mai degraba acela de victima sacrificata, asupra careia se exercita toate angoasele si neincrederile, acela de mediator, de catalizator”.
Iată câteva dintre citatele ce mi-au rămas întipărite adânc în minte din cărţile citite ale lui Irvin Yalom:
“Privesc moartea ca pe un tunet îndepărtat în timpul picnicului numit viaţă, dar cred că o confruntare autentică a morţii poate schimba felul în care trăim: ne ajută să normalizăm ceea ce este normal şi ne încurajează să traim fără a acumula regrete.” – Călătoria către sine
“De multe ori am folosit un exerciţiu simplu şi explicit: le-am cerut pacienţilor să deseneze o linie pe o bucată de hârtie, zicându-le: Imaginează-ţi că un capăt reprezintă naşterea ta, iar celălalt capăt moartea ta. Acum, te rog, pune un semn în locul în care te aflii în prezent şi meditează câteva momente la această diagramă. Rareori mi s-a întâmplat ca acest exerciţiu să nu stimuleze o conştientizare şi mai profundă a efemerităţii preţioase a vieţii.” – Privind soarele în faţă
“Mai devreme sau mai târziu va trebui să abandonam speranţa unui trecut mai bun“. – Privind soarele în faţă
“Nu lucrurile în sine ne deranjează, ci interpretarea pe care le-o dăm.” – Privind soarele în faţă
“Nimeni nu ştie ce înseamnă sa fii tu, cu excepţia ta.”
– Privind soarele în faţă
“Pentru fiecare nevoie care ajunge la nivelul conştiinţei, există alte zece nevoi care stau la pândă în subconştient. Voinţa ne mână neîncetat, deoarece de îndată ce o nevoie este satisfăcută, e înlocuită imediat de altă nevoie, apoi de alta şi tot aşa, de-a lungul întregii noastre vieţi.” – Soluția Schopenhauer
“Tehnicile principale de compensare a sărăciei interioare: acumularea nesfârşită de bunuri, care, până la urmă, face ca omul să fie posedat de bunurile sale.” – Soluția Schopenhauer
“Atunci când mă simțeam nefericit era din cauză că mă luam drept altcineva decât ceea ce eram, ca mai apoi să deplâng nefericirea și tulburarea acelei alte persoane. De exemplu, mă luam drept un conferențiar care nu reușește să ajungă profesor și nu reușește să atragă pe nimeni la cursurile sale; sau drept cineva pe care un anumit filistin îl vorbește și îl bârfește; sau drept îndrăgostitul pe care fata de care este el îndrăgostit nu îl ascultă; sau drept pacientul pe care boala sa îl ține în casă; sau drept alte persoane afectate de suferințe similare. Nu am fost nimic dintre acestea; toate acestea sunt materialul din care a fost croită haina pe care am purtat-o pentru scurtă vreme și pe care apoi am abandonat-o în favoarea alteia.” – Soluția Schopenhauer
Am crezut întotdeauna că suntem îndrăgostiți mai mult de dorință decât de persoana dorită. – Plânsul lui Nietzsche
“Dintre toate cuvintele vorbite sau scrise, cele mai triste sunt acestea: Ar fi putut fi“. (John Greenleaf Whittier) – Minciuni pe canapea
La final, va las o temă de gândire, preluată, bineînţeles, de la Irvin Yalom:
