E ok să nu fii productiv pe durata pandemiei

Vă mai spuneam și în articolele trecute că eu sunt fata cu liste. Liste, listuțe, task-uri pe care mi le impun singură – mereu ceva de bifat. Întotdeauna m-am gândit că trebuie să fiu un om productiv. Chiar dacă uneori procrastinez, mă simt vinovată apoi că ”am pierdut timpul degeaba”. Ei bine, lecția pe care încerc să mi-o reamintesc zi de zi în această perioadă e cea din titlu: E ok să nu fii productiv pe durata pandemiei.

Gata, am spus-o.

Multe persoane o să îmi sară în cap, probabil. Chiar și o parte din mine o face, partea aceea care încă trebuie să bifeze lucruri. Cu toate acestea, cred cu tărie în ce am scris mai sus.

În prima săptămână de după suspendarea activității saloanelor de înfrumusețare – practic, când am rămas fără activitate – mi-am găsit o mulțime de lucruri de făcut prin casă. Curățenie, gătit, cumpărături, citit, cursuri online, sport acasă… În fiecare zi mai puneam ceva pe listă, ca nu cumva să nu folosesc timpul într-un mod productiv. Nici nu îmi trecea prin cap să mă uit la un film cheesy. Dacă alegeam un film, trebuia să fie un documentar din care să învăț ceva.

Până când am obosit. Mi-am dat seama că pandemia aceasta nu e un concurs de productivitate. După cum spunea un citat pe care l-am văzut undeva:

E ok dacă singurul lucru pe care l-ai făcut pe durata izolării a fost să supraviețuiești.

Internetul și rețelele de socializare ne fac să ne simțim vinovați dacă nu profităm cum trebuie de acest timp liber. ”Lenea” este inamicul principal. Pe de altă parte, să punem presiune pe noi zilnic în timpul unei crize existențiale nu este cel mai înțelept lucru de făcut.

Mi-a plăcut foarte mult cum a pus problema psihologul Otilia Mantelers în articolul acesta, vis-a-vis de nevoia noastră de a ne simți productivi:

”În capul nostru, rațional era ideea că vom avea foarte mult timp la dispoziție și că avem în sfârșit răgazul și șansa să facem tot ce ne-am dorit să facem vreodată. Acest mecanism al productivității excesive, al pozitivității, al optimisului, este un mecanism de supraviețuire într-o perioadă în care noi, de fapt, suntem stresați.”

Pe de altă parte, tot ea ne spune că lenea, plictiseala și depresia sunt tot mecanisme de supraviețuire.

”Atunci când ai depresie, practic nu prea mai simți nimic și ai o stare de letargie, o lipsă de vitalitate și de poftă de viață și o tristețe, pe care nu știi unde să le pui. Dar dacă n-aș simți această depresie, aș cădea în hăul pe care îl am în interiorul meu – de frică, de panică, de angoasă. Și atunci, depresia e numai bună ca să nu mă lase să intru foarte adânc în hăul acela în care nu vreau să mă uit.”

Prin urmare, hai să nu ne mai învinovățim dacă nu sărim din pat în fiecare dimineață plini de entuziasm. Sunt zile și zile. Atât mintea cât și corpul nostru încă încearcă să se acomodeze cu situația actuală, toate grijile și anxietățile prezente.

Nu vreau să înțelegeți că vă sfătuiesc să stăm cu toții degeaba de dimineața până seara. Vă propun doar să fim mai blânzi cu noi înșine și să încercăm să ne adaptăm unei realități dificile. Să ne permitem să ne relaxăm. Să considerăm perioada aceasta un concediu de odihnă necesar care ne-a fost impus și pe care noi nu l-am fi luat niciodată de bunăvoie.

Să privim mai mult în interiorul nostru și să analizăm ce simțim.

Va trece totul cu bine. Mai e puțin. A început numărătoarea inversă 🙂